Prima pagină > Scenarii imposibile > Partea îngerilor

Partea îngerilor

tuica vietnam

Eu cu Ionel avem câteva filme care ne-au marcat viață și care ne-au inspirat să ajungem ceea ce suntem azi.

Green Street Hooligans ne-a învățat să purtăm adidași de aia cu trei dungi albe pe ei și să ne batem la meciurile de curling care au loc în sat la noi cu suporterii din satul vecin și rival în același timp. De multe ori rezultatul meciului nu contează pentru noi, ci faptul că ajungem acasă la familiile noastre plini de sânge și cu suveniruri de la adversari. CoiRoș anul trecut a venit cu jumate din buza de sus a unui rival în buzunar, a lasat-o pe cerdac în soare să se usuce și a cusut pe buzunarul din spate la pantalonii lui din piele de homar.

The Boondock Saints ne-a învățat să ne ghidăm în viață după principii, să eliminăm răul din societate și să fim noi călăii adevărului când nimeni nu are curaj să zică nimic. De aia noi suntem singurii care avem curaj să îl batem pe ungurul satului când vine în birt de ziua Ungariei și singurii care le zicem la fetele grase din sat că arată ca niște scroafe gestante.

In Bruges ne-a învățat că niciodată nu e bine să tragi coca pe nas cu piticii (sau picii). Noi nu avem coca, însă ne producem singuri un amestec de var scrijelit de pe pereți cu sare iodată (are nevoie organismul de ea), boabe de piper de alea mari pisate și foi de dafin uscate și sfărâmițate.

The Shining ne-a învățat să nu avem încredere niciodată într-o persoana care poate să își arcuiască sprâncele mai mult decât este nevoie.

Și acum vin la unul din filmele care ne-a oferit cea mai bună idee din ultimul timp: The Angel’s Share. Filmul ne-a inspirat să facem cel mai ușor niște bani în vara acestui an.

Știam că Vietnam are în beci un butoi cu țuică foarte veche. Era făcută de taică-su pe vremea când era flăcău și au adus special pentru butoiul de țuică lemn de eucalipt pentru că nu dă culoare la țuică și îi oferă un gust puțin exotic. Butoiul a fost realizat în 2 săptămâni și avea emblema casei Vietnam (pe vremea aceea o familie respectată, nu patron bețiv de gater ca acum) sculptată în butoi.

Țuica a fost fiartă în cazan de bronz și au fost alese doar prunele cele mai bune din recolta comunei. A fost trasă de 3 ori țuica ca să iasă bună și singurul care își mai amintește cum s-a întâmplat treaba este bătrânul satului Bală. Însă nu e capabil să povestească mare lucru pentru că mai mereu a fost beat când păzea cazanul. Era și el copil pe vremea aceea.

A trecut multă lumea prin sat care a întrebat vara asta de țuica Vietnam. Se pare că Leana (fata lui Vietnam) a văzut butoiul și s-a scăpat la un străin când o alerga să o violeze și i-a zis de acest butoi magic. De Graal-ul țuicii ascuns într-un beci uitat de lume.

Când am auzit eu că povestea e adevărată și că undeva în unul din beciurile lui Vietnam unde ține murături, gogonele și gogoșari umpluți cu opintici s-ar putea afla acest butoi cu cea mai veche țuică din lume, din cea mai bună prună, în cel mai bun lemn ținut, am dat fuga la Ionel acasă și i-am povestit planul meu. Împreuna cu Ionel și CoiRoș (ne trebuia și cineva care să fie destul de prost încât să poată fi prins în cazul în care eram descoperiți și să ia toată vina asupra lui din simpla plăcere de a fi bătut cu biciul) urma să găsim butoiul în noaptea următoare și să facem bani de pe țuica aia.

În seara următoare toți ne-am camuflat, eu mi-am luat niște ciorapi transparenți de la mama și i-am tras pe cap, mi-am luat mănuși negre din piele să nu las amprente, Ionel s-a dat pe față cu tăciune și noroi și după și-a pus pe față un ciorap și s-a întins toată mizeria aia pe gură și pe ochi de nu mai vedea nimic, iar CoiRoș a venit în costum și cizme de cauciuc (tocmai ce văzuse Skyfall).

În fundul curții Vietnam are trei beciuri și are și 3 dulăi mari care numai când latră te caci cu stropi. Și a adus Ionel niște pârjoale gătite de el ca să îi momească pe câini, nu a mai trebuit să ne facem griji de câini. Toți 3 au murit cam la 2 minute după ce au mâncat pârjoalele care le-a mâncat și Ionel. Se pare că nici la câini nu le place rețeta lui secretă în care flambează pârjoalele la final cu sodă caustică.

Îl folosim pe CoiRoș pe post de berbece și spargem ușa la primul beci. Întrăm și vedem munți de borcane cu murături și slănină afumată atârnată de tavanul beciului. Începem să aruncăm borcanele în părți și ca o lumină din fundul beciului vedem butoiul, un butoi măreț (cam la 100 litri aș zice eu) arăta exact cum povestea Bală. Lemn-ul de eucalipst sclipea, iar când te apropiai de el puteai să simți un miros ușor de prună, iar pe butoi stătea mândră stema familiei Vietnam: un porc mistreț cu un topor în mână.

Ne uităm la butoi cu ochii cât cepele, CoiRoș sare de pe un picior pe altul, Ionel plânge, iar eu aveam o erecție. Cred că suntem toți de acord că doar când am văzut acest butoi am devenit mai fericiți, mai buni cu noi înșine, mai împliniți.

Nu a rămas decât să deschidem butoiul și să furăm câțiva litri pe care să îi vindem mai târziu. Desfac cu grijă butoiul și încep cu un furtun să tron în sticle. Am umplut 3 sticle de 2 litri și ne-am oprit. Nu trebuie să bata la ochi. Putem sticlele în sacoșă și eu dau să plec, însă nu e nimeni în urma mea. Când mă întorc îi văd pe Ionel și CoiRoș cum se uită cu o privire care cere ceva când la mine când la butoi. Am înțeles că vor să dăm un pahar înainte să plecăm. Ionel planificase tot și avea în buzunar trei căni de tablă pe care le umplem pe jumătate.. dăm noroc.. și deodată gustul fin al țuicii atinge limba, papilele gustative explodează în mii de culori, pupilele mi se dilată, sunetul e mai amplificat, aud cum CoiRoș se gândește la Leana mea și îi fut un dos de palmă.

Mai iau o gură din magica licoare și simt ca eu și cu Ionel o să ne întâlnim cu sfântul Petru că are o țigară de aia buna Dunhill albastru lung să ne dea să tragem și că niciodată nu o să trebuiască să mai rânim la porci. O să avem îngeri argați care să facă treaba asta în timp ce noi jucăm cricket cu sfântul Petru în curte.

La a treia gură deja sunt mii de țâțe în jurul meu, țâțe de  toate felurile, mici, mari, sub formă de pară, măr, prună, cireșe, negre, albe, galbene.. un munte de țâțe în jur și toate pentru mine.

Îmi amintesc că am băut în continuare și nu am mai plecat de acolo, era ca și cum l-am prins pe Dumnezeu de picior în beciul ăla prost luminat, lângă un butoi plin de țuică și doi prieteni. Dimineată ne-a găsit într-un hal fără de hal. Eu eram în butoi, butoiul spart pe jumătate și făceam baie în cea mai bună țuică din lume, Ionel sugea o sticlă din alea 3 pe care le furasem deși avea dopul pus, iar CoiRoș bea dintr-o cismă tuică. Noi îi zicem la metoda asta “shot-ul țăranului”.

Nu a durat mult bucuria pentru că Vietnam se pare că are un ritual, în fiecare zi venea să sărute dimineata butoiul părintesc și nu i-a căzut prea bine când m-a găsit pe mine în fundul gol în butoiul lui. Am încercat să fugim însă aveam plumb în picioare, am căzut jos și am devenit înconștienți pentru o perioadă.

Când ne-am trezit eram pe pământul lui Vietnam din afara satului unde are 5 hectare. eram toți legați și înhămați la un plug să arăm tot terenul ăla. Singurul bucuros de situație era CoiRoș care zicea că îi plăcea să se joace de-a calul de mic.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: